miercuri, iulie 25

Admiterea în învăţământul postliceal va avea loc în perioada 10-14 septembrie

Admiterea în învăţământul postliceal va fi organizată în două etape, după încheierea ambelor sesiuni ale bacalaureatului, dar pentru anul şcolar 2007-2008, admiterea va fi organizată într-o singură sesiune, în perioada 10-14 septembrie.

Învăţământul postliceal de stat se organizează de către Ministerul Educaţiei, dar şi la propunerea autorităţilor administraţiei publice locale, la cererea operatorilor economici sau a altor instituţii interesate, potrivit unui ordin al ministerului. Astfel, diversele firme sau instituţii pot solicita înfiinţarea unor clase de învăţământ postliceul în funcţie de mână de lucru de care au nevoie. Aceste clase vor funcţiona pe baza unui contract încheiat cu unitatea de învăţământ care asigură şcolarizarea.

Pregătirea asigurată prin şcoala postliceală conţine 16 domenii de specializare cu 112 calificări, iar pregătirea asigurată prin şcolile de maiştri este oferită pentru 13 domenii şi 113 specializări. Calificări profesionale dintre care vor putea alege candidaţii sunt în domeniile mecanică, mecatronică şi informatică, electronică, energetică, construcţii instalaţii, arhitectură şi sistematizare, transporturi, industria lemnului, agricol şi alimentar, silvicultură şi protecţia mediului, servicii, turism, textile-pielărie, procesare imagine şi text, economic, sănătate şi asistenţă pedagogică. Un număr de 10.700 de locuri din învăţământul postliceal vor fi finanţate de la bugetele locale în anul şcolar 2007-2008.

Sursa: Realitatea Tv

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Video-ul zilei!!

Video-ul saptamanii!!!