luni, iulie 16

Rolling Stones a venit la Bucureşti cu biciclete şi crose de golf

Trupa Rolling Stones, care a sosit duminică la Bucureşti în vederea concertului pe care îl va susţine marţi, s-a cazat la un hotel de cinci stele din centrul Capitalei, unde staff-ul a descărcat un camion plin de bagaje, în care se află, printre altele, crose de golf, role şi biciclete.
Avionul cu care membrii formaţiei au venit a aterizat pe Aeroporul "Henri Coandă" în jurul orei 18.30, iar după aproximativ jumătate de oră, rockerii au ajuns la hotelul Hilton. Aici, membrii formaţiei şi staff-ul tehnic ocupă două etaje.

Timp de peste o oră, mai multe persoane au descărcat circa o sută de bagaje dintr-un camion. Potrivit şefului american al echipei care asigură paza trupei, în bagaje se află, printre altele, crose de golf, biciclete şi role. "Suntem în turneu de trei luni, călătorim în toată lumea", a spus acesta ca explicaţie la mulţimea de lucruri aduse la Bucureşti. În Roma, de pildă, Rolling Stones a stat şase zile, având şi mult timp liber la dispoziţie.

În jurul orei 21.15, Ron Wood, însoţit de o femeie, a părăsit hotelul, cel mai probabil pentru a lua masa în oraş.
Membrii formaţiei au venit la Bucureşti de la Belgrad, unde au susţinut, sâmbătă seară, un concert, ultimul de dinaintea show-ului din România, ce va avea loc pe Stadionul Lia Manoliu.

Concertul de la Bucureşti, la care sunt aşteptaţi circa 60.000 de spectatori, face parte din turneul "A Bigger Bang", început în 2005. În deschidere vor cânta Iris şi The Charlatans.

Fanii Rolling Stones şi pasionaţii de muzică din România care au avut ocazia să vadă un concert al trupei prin ţările în care aceasta a concertat spun că românii trebuie să se aştepte, marţi seară, la un show grandios din punct de vedere tehnic, la o experienţă muzicală marcantă.

Sursa: Pro TV

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Video-ul zilei!!

Video-ul saptamanii!!!