duminică, iulie 29

Ziua Imnului Naţional opreşte circulaţia în Capitală

Astăzi este Ziua Imnului Naţional. Cu această ocazie, Ministerul Apărării organizează o serie de manifestări, atât în Capitală, cât şi în alte localităţi din ţară. În Bucureşti, momentul va fi marcat începând cu ora 10, în Piaţa Tricolorului, din faţa Cercului Militar Naţional.

Traficul rutier va fi oprit pentru 5 minute pe Calea Victoriei şi Bulevardul Elisabeta, în intervalul 10.15-10.45, pe toată durata intonării publice a Imnului Naţional al României. Imnul va fi interpretat de formaţii de muzică militară ale Ministerului Apărării şi de Fanfara Jandarmeriei Române.

Programul ceremoniei din Capitală cuprinde oficierea unei rugăciuni pentru poporul român, discursuri şi spectacole muzicale. La eveniment au fost invitaţi reprezentanţi ai instituţiilor civile, militare şi religioase, ataşaţi militari străini acreditaţi în România, veterani de război, precum şi cadre militare în rezervă şi retragere.

Sursa: Realitatea TV

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Video-ul zilei!!

Video-ul saptamanii!!!