luni, iulie 16

Astăzi începe înscrierea: 55.671 de locuri bugetate pentru bobocii de facultate


Între 30 de lei şi 200 de lei – taxa de înscriere la facultate. Pentru anul universitar 2007-2008 sunt scoase la bătaie 55.671 de locuri, finanţate de la bugetul se stat.

Cei care de-abia au trecut prin focul examenului de bacalaureat nu trebuie să se relaxeze prea devreme, căci emoţiile concursurilor de admitere la facultate de-abia încep. De astăzi, marea majoritate a universităţilor româneşti vor primi dosarele de înscriere a absolvenţilor de liceu, care s-au hotărât să urmeze studiile de licenţă. Înscrierea la facultate va fi posibilă, în această vară, până la 20 iulie, în cazul Academiei de Studii Economice, 22 iulie, la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti şi Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi 23-28 iulie, în funcţie de facultate, la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Universitatea din Bucureşti a început deja înscrierile, în cazul celor mai multe facultăţi, candidaţii mai având timp până la 20 iulie să-şi depună dosarele. Şi la Universitatea de Vest din Timişoara, perioada de admitere diferă în funcţie de facultate, fiind cuprinsă între16 şi 29 iulie. Universitatea „Politehnica” din Bucureşti a început să facă înscrieri, încă din 14 iulie, viitorii ingineri mai având timp până la 18 iulie să intre în concurs.

Pentru a putea să vă înscrieţi la admitere nu uitaţi că dosarul vostru trebuie să conţină: cerere tip de înscriere, copie legalizată după certificatul de naştere, 3 fotografii tip buletin de identitate, copie după buletin sau cartea de identitate, diploma de bacalaureat sau o adeverinţă (în cazul liceelor care nu au eliberat diplomele pentru promoţia 2007), chitanţă de plată a taxei de admitere şi o adeverinţă medicală tip, care să ateste că sunteţi apt pentru facultatea la care candidaţi, eliberată de medicul de familie.

Taxa pe care o percep universităţile în vederea înscrierii diferă, atât de la o instituţie de învăţământ la alta, cât şi în funcţie de facultăţile fiecărei universităţi. Astfel, candidaţii UBB vor plăti o taxă de procesare în valoare de 30 de lei, la care se adaugă taxa de admitere propriu-zisă, care variază între 30 de lei la Chimie şi Geografie şi 170 de lei, la Drept. Universitatea din Bucureşti percepe de la 100 de lei pentru Facultatea de Filosofie, Facultatea de Biologie şi Facultatea de Matematică, la 200 de lei pentru Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei şi Facultatea de Geografie.

La unele facultăţi din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, precum cea de Chimie, Fizică şi cea de Teologie Romano-Catolică, înscrierea se face gratuit, în timp la ce facultăţile de Drept, de Economie şi Administrarea Afacerilor, de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, de Informatică şi de Litere, cuantumul taxei atinge 200 de lei. Totuşi, unele universităţi percep un tarif unic, aşa cum e cazul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” şi Politehnicii din Timişoara, unde taxa este de 100 de lei. În cazul în care nu aţi „prins” un loc finanţat de stat, nu uitaţi să urmăriţi şi clasificările locurilor cu taxă, ce, în cazul unor facultăţi, sunt afişate separat de tabelele cu rezultatele celor admişi pe locurile bugetate.

Sursa: Gandul

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Video-ul zilei!!

Video-ul saptamanii!!!